Ziua a patra din cadrul programului Acțiuni APArte s-a desfășurat cu dinamism și diversitate. Fiecare vizită a noastră a presupus prezentarea interactivă despre care am vorbit zilele trecute, dar și o vizită pe teren, cu explicații potrivite atât despre tratarea apei, cât și despre epurarea ei.

Colegii noștri se mobilizează pe toată durata desfășurării acestui program și îi însoțesc pe toți musafirii noștri, le arată, le explică și se asigură că toată lumea este în siguranță.

Astăzi, 22 octombrie 2026, am fost gazde, la Uzina de Apă, pentru Clasa a II-a, de la Școala Gimnazială din Săcele, pentru clasa a III-a, de la Școala Gimnazială nr. 25 și pentru 2 clase de a III-a, de la Școala Gimnazială Ghimbav.

La Stația de Epurare, am vorbit despre apa virtuală și despre problema șervețelelor umede, pentru participanții la un proiect Erasmus, o colaborare româno – spaniolă, realizată de cadrele didactice de la Colegiul “ Andrei Mureșanu ”.

Le mulțumim tuturor colegilor noștri, de la ambele obiective, pentru expertiză, grijă și sprijin!