Astăzi, 31 martie 2026, am continuat programul nostru educațional și am deschis porțile a 2 stații de epurare – Brașov și Lunca Câlnicului- dar și a unei Uzini de Apă pentru toți copiii care doresc să afle cu ce ne ocupăm, dar și cum putem să ne gândim la viitor.

În cazul copiilor mai mici, știm cât de important e să structurezi mai simplu informația, cum să îi atragi să fie atenți ca să răspundă, cum să faci ca interesul lor să fie crescut, dar și cum să rămână cu câteva idei importante la plecare. Așadar, la Uzina de Apă Târlung, am primit în vizită 2 clase de a II-a de la Școala Gimnazială nr. 2 “ Diaconu Coresi ” și o clasă de a II-a de la Școala Gimnazială nr. 5 din Săcele.

În cazul copiilor mai mari, avem alte strategii. Una din ele are în prim plan jocurile de rol sau schimbarea perspectivei. De exemplu, cu adolescenții am intrat în roluri de ‘’clienți ‘’ sau ‘’ingineri la Stația de Epurare‘’, într-un exercițiu interactiv, prin care am descoperit împreună ce este permis și ce NU trebuie aruncat în toaletă. Ambele grupe au fost la inălțime și au demonstrat că știu cât de important este să protejăm sistemul de canalizare.

La Stația de Epurare Brașov am primit în vizită clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială nr. 3 din Brașov, iar la cea din Lunca Câlnicului i-am avut oaspeți pe copiii Școlii Gimnaziale din Prejmer, cu 3 clase, a IV-a și a VII-a.

Ne adaptăm mesajele și limbajul în funcție de vârstă. Ne adaptăm noi ca persoane, în funcție de elevi. Dar, cel mai important este faptul că acești copii ne vizitează și pot să își clădească o opinie bazându-se pe propria experiență.