În perioada 7 mai – 30 iunie 2026, vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A.

Pentru ca aceste lucrări să se poată desfășura rapid și corespunzător, este nevoie ca una din stațiile liniei 41 de pe traseu, să fie mutată. Astfel, este vorba despre stația de autobuz Merilor, de pe strada Plugarilor, care va fi relocată în dreptul imobilului nr.3 C, de pe aceeași stradă,  pe sensul de circulație spre giratoriul ocolitoarei Brașov.

Traficul va fi restricționat pe acest sector, iar lucrările vor fi semnalizate corespunzător.

Acestea fac parte din BV-CL-R01 „Extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în zona Centrală și extindere conductă de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin”, finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă, în valoare totală de aproximativ 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă!

Vom reveni cu informații legate de progresul lucrărilor.