Ca urmare a apariției pe rețelele de socializare a unor informații care sunt de natură să creeze îngrijorare în rândul populației și care aduc prejudicii imaginii noastre, facem următoarele precizări:
- Solicităm clarificări publice din partea Direcției de Sănătate Publică privind analizele efectuate atât în Rezervorul Dârste, cât și pe autoutilitara BV-38-APE, care să scoată în evidență faptul că apa furnizată de noi este potabilă
- Analizele probelor de apă prelevate din Rezervorul Dârste și autoutilitară, au fost efectuate, în paralel, de către 2 entități: Laboratorul Direcției de Sănătate Publică Brașov, precum și Laboratorul de Apă Potabilă al companiei, acreditat RENAR. Toate analizele efectuate demonstrează cu certitudine că apa furnizată de noi este potabilă. În acest sens,atașăm Rapoartele de încercare ale DSP, realizate pentru Rezervorul Dârste și pentru autoutilitară.
De asemenea, Compania Apa Brașov analizează posibilitatea exercitării tuturor căilor legale pentru verificarea legalității și temeiniciei concluziilor cuprinse în actele de control ale DSP Brașov și își rezervă dreptul de a solicita autorităților competente cenzurarea acelor constatări, pe care le va aprecia ca fiind insuficient fundamentate și disproporționate, în raport cu situația de fapt.
Îi asigurăm pe toți clienții noștri că produsul livrat de noi este unul sigur, verificat și sănătos.
Vă mulțumim!



