Vineri, 7 august 2026, a avut loc la sediul nostru, instruirea șefilor de entități pe tema gestionării situațiilor de urgență. Aceasta a fost susținută de Inspectorul-Șef al ISU Brașov, general de brigadă Lucian-Dumitru Marciu.
Discuțiile au avut în prim plan analiza incendiului produs la Kronospan, eveniment prezentat din perspectiva intervenției operative a structurilor profesioniste pentru situații de urgență. Au fost analizate modul de desfășurare a intervenției, principalele provocări întâmpinate, precum și factorii care au influențat evoluția evenimentului.
În plus, a fost punctată ideea că administrăm 115 obiective, o structură complexă, drept pentru care pregătirea și prevenția sunt elementele – cheie.
Nu în ultimul rând, un astfel de parteneriat important, pentru noi și comunitate, are drept scop creșterea nivelului de pregătire și dezvoltarea unei conduite preventive în raport cu situațiile de urgență.
Îi mulțumim frumos domnului general pentru disponibilitate și prezență, pentru informații utile și răspunsuri, dar și colegilor noștri care au fost atenți și receptivi!




