Deși e vară, iar toți elevii se bucură de o vacanță binemeritată, există și centre educaționale care continuă procesul învățării, dar și al distracției și în sezonul estival. De la mic (3 ani) la mare (12 ani), copiii de la Centrul educațional Cum se face din Brașov au venit în vizită la Uzina de Apă Târlung, astăzi, 23 iulie 2025.

Continuă și activitatea noastră educațională, așa că, porțile au fost deschise să le aratăm cum se face procesul de tratare, cum se face protejarea resurselor de apă și cum se face, încet, dar sigur, un adult responsabil cu mediul înconjurător.

Ne bucură astfel de inițiative și ne străduim să explicăm, chiar și celui mai mic vizitator, că resursa vitală a planetei este în pericol și că, depinde de noi să o protejăm și să o prețuim.

Nu știu cum se face, dar acești copii ne-au bucurat inimile și ne-au făcut ziua mai frumoasă!