Ziua a treia de Acțiuni APArte a fost însorită și mult mai potrivită pentru vizite și prezentări. Deși, noi îi învățăm pe copii și despre importanța ploii sau despre frumusețea ei. Totuși, e mai simplu să realizezi lucruri interesante când razele soarelui te încălzesc!

Prezentările noastre au în spate multe ore de muncă, documentare, adecvare de limbaj, ilustrare. Apoi, tot ele, au strâns mii de ore în care cuvintele scrise au devenit cărămizi ale vorbirii către un public destul de greu de mulțumit. Sunt multe cadre didactice care vin la noi și ne mărturisesc că, în procesul dificil și provocator al educației, se folosesc de aceste prezentări pentru a puncta sau sublinia ceva.

Astăzi, 21 octombrie 2026, ne-au vizitat la Uzina de Apă elevii de clasa a II-a de la Colegiul Național  ” Johannes Honterus ” și două clase de a II-a de la Școala Gimnazială nr. 4 din Săcele. Explicațiile și prezentările noastre au răsunat și strălucit, iar bucuria celor premiați ne-a încântat sufletele.

La Stația de Epurare Brașov, au fost deschise porțile pentru elevii mai mari, de clasa a X-a, de la Colegiul Național Unirea, clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr. 15 și tot clasa a VI-a de la Liceul Teoretic “ Mihail Săulescu ” din Predeal. Am avut prezentări pregătite, subiectele de discuție și întrebările potrivite, tocmai ca acest loc să fie o provocare și un loc în care începe educația în protecția mediului.

Le mulțumim celor care ne aleg și celor care consideră că munca noastră este importantă pentru comunitate!