În drumul lor prin subteran, apele preiau din sol multe minerale, printre care calciu şi magneziu. Duritatea apei reprezintă concentraţia totală de calciu şi magneziu sau suma ionilor de calciu şi magneziu. Aceasta se determină prin măsurarea concentraţiei acestor ioni.Mineralele sunt substanţe anorganice pe care organismul trebuie să le procure din exterior, deoarece nu le poate produce singur. Corpul uman utilizează mineralele pentru construcţia oaselor, a sângelui şi pentru funcţionarea normală a celulelor.
Calciul este cel mai prezent mineral în corpul uman. El constituie între 1,5 şi 2% din greutatea corpului, peste 99% fiind prezent în oase. Acesta este important pentru funcţionarea muşchilor, coagularea sângelui şi ritmul cardiac. Deficitul de calciu duce la apariţia spasmelor musculare, crampelor, hipertensiunii arteriale şi osteoporozei.
Magneziul este un alt mineral important. Aproximativ 60% din magneziul prezent în corpul uman îl găsim în oase, 26% în muşchi, restul fiind conţinut în ţesuturile moi şi fluidele corporale.
Magneziul este implicat în multe activităţi cum ar fi: producţia de energie în celule, formarea proteinelor şi reproducerea celulelor. Deficitul de magneziu duce la apariţia iritabilităţii, stărilor de slăbiciune, crampelor musculare, durerilor de cap şi insomniei.
În România, duritatea apei se exprimă în grade germane [°d]. În funcţie de concentraţia carbonatului de calciu într-un litru de apă, apa se împarte în:
- apă „moale”, până la 8,4 °d
- apă cu duritate medie, între 8,4 şi 14 °d
- apă „dură”, peste 14 °d
Există o strânsă legatură între gustul apei şi duritatea ei. Cu cât apa are o duritate mai mare cu atât este mai gustoasă, dar acest lucru are şi efecte negative. Creşterea durităţii are ca efect depunerea calcarului în aparatele care pregătesc apă caldă (maşini de spălat, centrala termică, cafetieră, fier de călcat) şi mărirea dozei de detergent folosit pentru spălatul vaselor şi al hainelor.
Cunoaşterea durităţii apei din zona în care locuiţi este utilă pentru dozarea corectă a necesarului de detergent pentru maşina de spălat rufe sau maşina de spălat vase.
Apa furnizată de Compania Apa Braşov are în general o duritate cuprinsă între 8 şi 15 °d, ceea ce înseamnă că beneficiem de o apă gustoasă şi care afectează în mică măsură aparatele care pregătesc apă caldă.
Fiecare litru de apă furnizat de Compania Apa Brașov conține, în mod natural, 56 de mg de calciu și 34 mg de magneziu.
Raportul de analiză a apei potabile se află la Calitatea apei



